pagină web personală Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi. (...)
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi. (...)
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!
Traian Dorz
 
 

Cunoaşterea de sine - citate celebre:

De vrei să-L cunoşti pe Dumnezeu, cunoaşte-te mai întâi pe tine însuţi - Ava Evagrie
Cine îşi vede păcatele, va vedea pacea  - Ava Isaia
Nimic nu este atât de trebuitor cât este curăţia vieţii - Sf. Ioan Gură de aur


Un mare om de ştiinţă, matematician, fizician şi filozof francez, Blaise PASCAL, a spus următoarele cuvinte la un moment dat, care au rămas în istorie: "
Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul."

Nu mi-am propus aici să dezbatem existenţa lui Dumnezeu, ceea ce vreau însă să spun este că meditând asupra acestui citat înţeleg cu o logică izbitor de simplă că omul trebuie să-L caute pe acest Creator al Universului şi al lui însuşi, să creadă în El şi să-şi însuşească legile Lui inspirate şi verificate de-a lungul istoriei.


Am fost născut într-o familie de creştini ortodocsi, mijlociu între cei cinci copii ai părinţilor mei, am copilărit într-un sat pe valea Mureşului  în Judeţul Arad, Sâmbăteni. Din copilărie părinţii ne-au dus la Biserică şi ne-au învăţat să-L respectăm, să-L cunoaştem şi să ne încredem în Dumnezeu. Puţin mai târziu am înţeles Lucrarea Oastei Domnului în Biserica noastră şi m-am înrolat în fronturile ei.

Oastea Domnului este o mişcare de renaştere sufletească a poporului român, pornită în perioada interbelică, prin inspiraţia Duhului Sfânt de către preotul Iosif Trifa. Oastea Domnului a fost, este şi va fi în Biserica Ortodoxă, ca un suflu nou de trăire duhovnicească după Sfânta Evanghelie.


Nume:
MILOŞ

Prenume: RUSALIM

Date personale:

- data nasterii:  14 iunie 1976, oras Lipova -ARAD, ROMANIA
- domiciliu:   Arad
- rezident:  LONDON, UK
- telefon:  0044 0790 7929373
- e-mail:
 rusalimm@yahoo.com
- starea civila:  căsătorit, doi copii
- permis auto:  B,C,E
- livret militar:  sublocotenent rezervă

Studii:

1. Anul 1994  - absolvent al Liceului Grup Şcolar Industrial "Henri Coandă" Arad, (media generală: 7,32,  media bacalaureat: 7,02)
                         - atestat în domeniul "Construcţii de maşini", Mecanic motoare termice

2.  Anul 1997 - absolvent al Universităţii "Politehnica" Timisoara, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii - profilul electronic, specializarea "Comunicaţii si exploatare postală" (media generala: 7,41; media examenului de absolvire: 8,82)

Locuri de muncă:

1. Director vânzari, mai 1999 - aprilie 2003, SC. Leximis SRL, Arad (echipamente de birotică)
Activitate:
- relaţii cu clienţi vânzări tehnica de calcul, copiatoare, faxuri, imprimante, maşini de numărat bancnote şi detectoare de bancnote false, consumabile şi piese de schimb.
- relaţii furnizori, comenzi, facturi, acte, instalări, livrări marfă
- importuri de echipamente bancare (acte, plăţi, vamă, comunicare cu firmele distribuitoare prin fax, Internet, telefon)
- prezentări organizate de produse, demonstraţii
- licitaţii publice de achiziţii (întocmire documentaţii, oferte de preţ, reprezentant)
- protecţia muncii în cadrul firmei

2. Inginer de service, aprilie 2003 - mai 2007, SC. Leximis SRL, Arad (echipamente de birotică)
Activitate:
- servicii de intreţinere şi reparaţii maşini de numărat bancnote, monede şi detectoare de bancnote false.
- servicii de intreţinere şi reparaţii copiatoare MINOLTA, Gestetner, case de marcat SAPEL, imprimante HP, faxuri
- asamblări, depanare, servicii de îintretinere calculatoare (hardware, software)
- Instalări, întreţinere, sisteme de supraveghere şi monitorizare
- Instalări, întreţinere, sisteme control acces şi antiefracţie, centrale telefonice

3. Carpenter, iunie 2007 - , ADDINGTONS Formwork, LONDON, UK

Alte activităţi:

- Pagini web, actualizări, reclame
- Tabară de copii, august 1997 - organizator, instructor
- Curs intensiv de Cristologie, februarie 2000 - Institutul "Dumitru Cornilescu" Bucuresti
- Tehnoredactare computerizată, Editura Traian Dorz, colaborare
- Administrator domeniu sambateni.ro

Cunostinţe operare PC:

Microsoft Windows 98 SE, MILLENNIUM Edition, Microsoft Windows XP, Windows Vista, MS Office XP (Word, Exel), MS FrontPage 2000, StarOffice 5 (procesor de text, calcul tabelar, desen), Adobe PageMaker 6.5, Adobe Photoshop CS3 (procesor de imagine), Corel Draw 8 (grafica, desen, imagine) s.a.

Pasiuni:

- muzica (keyboard, chitară, acordeon)
- computer
- înot
- lectură (carti, informaţie tehnică)

începutul paginii

Rusalim Miloş web - despre mine Copyright © 2009 - Toate drepturile rezervate.